Regula de bază la salteaua de înfășat încape într-o singură frază: marginile ridicate nu opresc o rostogolire, mâna ta da. Ține o mână pe copil de fiecare dată, pregătește tot ce îți trebuie înainte să îl așezi, iar dacă ai uitat ceva, iei copilul cu tine în loc să te întinzi după obiect.
Cum alegi pătuțul pliabil pentru bebeluș: ce verifici înainte să cumperi
01 September 2026 in Camera bebelusuluiUn pătuț pliabil e o alegere sigură dacă are marcajul EN 716, laterale fără spații prin care copilul să își poată strecura piciorul, brațul sau capul, salteaua originală din pachet folosită exact așa cum vine și un mecanism de pliere care se blochează complet și nu poate fi deblocat din interior. Restul, adică culoarea, husa, geanta de transport sau roțile, contează pentru tine, nu pentru siguranța copilului.
10 semne că bebelușul este pregătit să doarmă singur în cameră
22 September 2025 in Camera bebelusuluiSomnul bebelușului este una dintre cele mai mari provocări în primul an de viață. Mulți părinți aleg să țină copilul în aceeași cameră – sau chiar în același pat – în primele luni, pentru siguranță, alăptare ușoară și liniște emoțională. Însă vine un moment când apare întrebarea: este copilul pregătit să doarmă singur în camera lui?
Misiunea baby proof - Cum să pregătești casa pentru sosirea bebelușului
05 December 2023 in Camera bebelusuluiAșteptarea unui bebeluș este unul dintre cele mai frumoase și pline de emoție momente din viața unui părinte. Este o perioadă care nu numai că aduce bucuria anticipării, dar și responsabilitatea de a pregăti un mediu sigur și iubitor pentru noul membru al familiei. Pentru viitorii părinți, pregătirea casei devine o misiune esențială - o adevărată "Misiune Baby Proof". Dar de unde să începeți?
Lenjerii de pat pentru bebeluși - Cum le alegem?
21 June 2023 in Camera bebelusuluiSomnul de calitate este vital pentru fiecare om, mai ales pentru bebeluși. La naștere, sugarii nu au un ritm circadian stabilit, astfel că dorm mai mult, atât ziua cât și noaptea, față de copiii mai mari sau față de adulți. În jurul vârstei de 10 săptămâni, începe să se regleze acest ritm, copiii manifestând o nevoie crescută de a dormi pe timpul nopții.
Țarcul pentru bebeluși - un moment de liniște pentru părinți
05 April 2023 in Camera bebelusuluiTrecerea de la ”bebelușia” mică la rostogoliri și cățărări pe lateralele pătuțului reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copiilor. Pentru că aceste achiziții motorii și cognitive înseamnă un plus de atenție pe care părinții trebuie să îl acorde copiilor, această perioadă temporală poate fi obositoare pentru mame. Din fericire însă există soluții prin care părinții se pot bucura de momente de liniște, prin achiziția unui țarc pentru bebeluși.
Despre co-sleeping și co-bedding
09 February 2023 in Camera bebelusuluiCo-sleepingul este un subiect despre care se vorbește la nivel mondial. Mamele sunt în general împărțite în două tabere și anume că unele dintre acestea militează pentru dormitul cu bebelușul, în timp ce altele nu doresc să facă acest lucru. Multe mame nu pot dormi bine știind că bebelușul lor se află în altă camera, de aceea ele optează de multe ori pentru co-sleeping sau co-bedding.
Accesorii pentru pătuțul bebelușului
24 November 2022 in Camera bebelusuluiCa și în cazul adulților, copiii au nevoie de odihnă și de condiții speciale pentru un somn cât mai odihnitor. Pătuțul bebelușului este primul lucru pe care îl amenajează părinții, ca urmare a efectului de nesting specific mai ales ultimului trimestru de sarcină. Pentru a crea un mediu perfect pentru bebeluș și pentru odihna acestuia, iată care sunt cele mai importante accesorii pe care ar trebui să le ai în vedere.
Criterii în alegerea pătuțului și a saltelei bebelușului
17 November 2022 in Camera bebelusuluiSosirea pe lume a unui bebeluș este unul dintre cele mai frumoase momente din viața unui părinte. Încă de la ascultarea primelor bătăi ale inimii, la ecograf, părinții încep să se preocupe de amenajarea camerei copilului. Un prim pas în acest sens este alegerea patului și a saltelei pentru bebeluș, din dorința de a-i oferi acestuia tot ce este mai bun.